Je suis Jeanne D’Arc



   Joanna D

Azi mă duc să mă cert cu mârlanii care-mi fac proiectul şi se ocupă să ia avizul de la primărie. E inacceptabil să dureze atât de mult. Nu ştiu de ce a decis cineva că trebuiesc luni întregi pentru treaba asta. Poate în alte cazuri da, dar acum e ceva de-a dreptul banal.

    Îmi aştept rândul. Holul răsună de urletele de-a dreptul inumane ale femeii din biroul şefului. E clar că a cedat psihic, de fapt oricine ar fi innebunit din cauza abuzurilor descrise de ea şi eu sunt total de acord că realmente nu mai are altă soluţie decât actiunea pe cale legală. Durează de un sfert bun de oră şi pulsul meu e out of the blue, deja aud un zgomot de fond care creşte în intensitate. Cu toate astea nimeni nu dă atenţie incidentului, toţi cei din biroul alăturat lucrează concentraţi, sunt absorbiţi, transportaţi în alt univers. Par surzi. Absolut, dar absolut fucking incredibil! Simt că îmi plesnesc tâmplele dacă nu intru şi-l sugrum pe nemernic. Deodată se face linişte. Sper că nu am un atac cerebral şi e chiar linişte reală. L-am auzit pe individ după vreun minut, voia să pară calm dar era evident speriat şi încerca să negocieze. Apoi a vorbit cu cineva la telefon, cu un jurist cred. După nici cinci minute, în care s-a discutat pe un ton coborât şi n-am mai auzit ce vorbesc, deşi m-am străduit, femeia a ieşit, a traversat culoarul şi a plecat. Era congestionată şi părea năucită. 

   Dau să intru în biroul jigodiei, un pipernicit cu moacă insolentă care cere pumni în bot, dar pe lângă mine se strecoară rânjind cu un telefon în mână unul dintre ăia din biroul vecin, aşa că mă opresc în cadrul uşii.

-Boss, dai o bere pentru asta. Aproape m-am pişat pe mine de râs, neeeebună creatură, eu nu ştiu cum poţi să suporţi, câtă rabdare să ai, doamne, cu aşa ceva?

-Lasă, mă, e fată bună, ai văzut ce repede s-a liniştit în momentul în care a crezut că te dau afară şi o să-ţi plângă copilul de foame pe drumuri. A înmuiat-o gândul că-ţi pierzi servciul şi casa iar ea va fi responsabilă pentru asta. Are conştiinţă. 

-Da boss, eu înţeleg că la ea ţine mereu treaba asta cu aşa-zisul sindrom Jeanne D’Arc, că ea trebuie să se sacrifice şi să salveze pe cineva zilnic, da’ nu crezi totuşi că ne-a tâmpit pe toţi cu scandalurile astea absurde? Nu e om cu care să nu se certe, sindicalista ceauşistă a lu’ peşte prăjit, e definiţia isteriei. O fi ea cea mai veche aici, dar prea i s-a urcat la cap.

-Face treabă, e profi, e perfectă. Are şi ea traume, se descarcă. Ce, noi n-avem minusuri? Şi în plus, are mama complet paralizată şi cu o grămadă de boli. O îngrijeşte de opt ani. Ce să fac, să o dau afară numai pentru atât? Ba chiar o să fie protectoarea ta de acum, e tiparul ei.

-Pffff, nu boss, ziceam numai aşa, îmi pare rău c-am râs, ce căcat de viaţă! Cum să nu te scrânteşti? Dar îmi ies din minţi când cineva zbiară. Ok, o să reuşim să ne înţelegem cumva, nici n-am prea făcut mare lucru în privinţa asta.

     Am plecat, totuşi sunt şi ei nişte oameni iar legile, aşa cum or fi ele, trebuiesc respectate.


Advertisements

One thought on “Je suis Jeanne D’Arc”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s