Our Lord and savior



 Mă întreb care e momentul în care oamenii au ales să fie bolnavi. Deliberat. Unde e începutul? Că mai apoi au distrus și mintea propriilor copii, e de la sine înțeles. “Ești normal numai dacă ești ca noi”. Vorbesc despre religie. Despre alegerea de a te simți privit și evaluat permanent, în fiecare moment al vieții tale, despre frica irațională images-2de a fi pedepsit de un personaj care locuiește undeva în univers și e clipă de clipă cu ochii pe fiecare dintre cei vreo opt miliarde de pământeni, contabilizând faptele și gândurile fiecăruia dintre ei, pe care le notează conștiincios într-un catastif. Poate fi asta o nevoie primordială?

Vasile s-a masturbat. Federica a avortat (mmmm, e catolică, e și mai rău, gata, pedeapsa maximă cu executare). John s-a gândit că vrea să-l bată măr pe vecinul lui și să-i fută morții. Urât, foarte urât. Îi trimit o spaimă de stafii și îi rup picioarele, ca să se-nvețe minte. Oh, ia uite, ce avem noi aici… maica Eulampia s-a excitat la film… Hmmmm, să vedem ce mai face în continuare și apoi luăm o decizie. Pfoooai, ăsta îmi ia numele în deșert, porc nenorocit! Gata, e terminat, accident scrie pe el și familia lui, ca să nu se mai înmulțească, mizerabilul! Și nici n-a dat bani la biserică evăr, e inutil. Ah, era să uit să-i comndamn să moară de foame pe toți ciudații ăștia de africani. Pe ăștia nu i-am făcut eu, sunt o eroare. Input.

Așa să fie? Intimitate zero, huh? Putere supremă? Cât de puternic e? Dă un bobârnac planetei și dispărem toți într-o clipă? Asta e spaima? Sau îl pedepsește individual pe cel care are întrebări ca cele de aici? Îl bagă într-un cazan și-l fierbe etern, după ce-l omoară în chinurile cumplite ale unui cancer. Asta dacă nu vine dracu cu armatele lui și face ravagii pe planetă, cu întunecat soarele și schelete care umblă, gen. Astea-s spaimele omenirii? Nevoile?

Ori speranța că Ilie o să se îndrăgostească de Irinuca, Marcel o să câștige la loto pentru că a fost super ascultător, Dănuț primește jobul ăla pe care-l visează, Sara ia la medicină? De-astea. Ce generează alegerea de prosternare? Când a început? De ce continuă să fie întreținută? Nu vă întrebați?

Răsfoind, am găsit articolul ĂSTA . E vechi dar hei, nimic nu s-a schimbat între timp. Merită să-l citiți și să-l recomandați. Merită distribuit. E imposibil ca măcar un singur om trosnit de psihoza asta să nu înceapă să-și pună întrebări. Să nu se smulgă, pentru un minut măcar, din ceața densă care îi suge viața.


Şi a fost seară şi a fost dimineaţă


amazing-stones-minerals-1__700

Apusul e mereu un spectacol, mereu altfel, în toate ipostazele imaginabile. E misterul fascinant al unui început. Splendoarea care se topeşte în bolta înstelată şi lasă oraşul într-un amestec de culori şi joc de lumini. Există un moment de acalmie, de linişte aproape ireală. Lipsa oricărei adieri de vânt. O clipă, totul e încremenit.

Apoi, o magie a sunetelor. Maşini, glasuri care par aproape dar sunt neaşteptat de departe, şoapte, chiar şi câte un greiere, frânturi de melodii ce par să vină din altă galaxie sau îţi intră în vene şi-ţi devin puls. Sunetele rezonează cu structura fină a fiecăruia dintre noi şi ne amestecă, ne completează şi ne desăvârşesc .

În adîncul nopţii, devii întreg, cu toate simţurile armonizate. E apogeul tău, când eşti capabil să simţi o privire, un zâmbet, un gând. Devii un avatar. Ideile au vitalitate, sevă colectivă, intuiţia e un fior cald care trece simultan prin toţi, comunicarea se animă, informaţiile îşi găsesc firesc conexiuni şi creativitatea vigoare. E momentul în care crezi în  ceea ce eşti.

Suntem dezbrăcaţi de mituri, obiceiuri şi tradiţii. Fără dogme, norme, constrângeri şi etichete. Imateriali. Suntem pasiunile noastre, bucuria revelării lor, raţiunea şi idealismul se ţin de mână. E momentul zero în care nu există ură şi luptă, nu există diferende ci doar conversaţie, puncte de vedere, înţelegere, concluzia logică, soluţia. E clipa de pace.

Încet, magia dispare, se topeşte în prospeţimea dimineţii. Sunetele devin stridenţe, apoi stridenţe care încearcă să acopere alte stridenţe. Logica are alt set de argumente şi analize. Punctele de vedere nasc dezacorduri, luptă, ură, pasiuni. Raţiunea devine materialism, constrângeri şi etichete. Norme, dogme. Le amestecăm cu morală şi etică. Le îmbrăcăm în tradiţii şi obiceiuri. Le acoperim cu mituri. Vrei ceva, dar nu înţelegi ce.

Profesionismul devine rutină, blazare şi sobrietate. Informaţiile, modalităţi de ocolire a legilor şi conexiunilor. Comunicarea e plată, mesajul e subliminal, intuiţia reaşează ierarhii. În miezul zilei, decizi sec să te redefineşti. Orgoliile şi individualismul devin personalitate, disputele devin redute, conştiinţa se estompează. E competiţie. Trebuie să distrugi concurenţa. Să fii primul. E momentul în care vrei şi crezi în ceea ce vrei.

Până în momentul neverosimil de acalmie dinaintea spectacolului despre tine. Apusul.