Mărul otrăvit



42c843a08237df5809f2d2b8bc72171b

La începutul anului, în februarie, orașul Timișoara a fost desemnat de revista Forbes drept cel mai bun oraș pentru afaceri din Romania în 2016, pentru al doilea an consecutiv, fiind urmat de Cluj-Napoca și București. Topul se referea la cele 40 de orașe din Romania și ține cont de indicatori economici serioși. Potrivit celor de la Forbes România, în ultima perioadă, domeniul care a cunoscut o ascensiune fulminanta în Timișoara a fost IT-ul.

Tot în acea perioadă, Forbes spunea că 65% din mediul de afaceri este în favoarea acțiunilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și foarte mulți încep să conștientizeze că, prin acțiunile DNA, există șanse de concurență loială (spunea atunci noul președinte Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, într-o conferință de specialitate, după ce Mihail Vlasov fusese reținut pentru mită).

“Vrem să impulsionăm mediul de afaceri să adopte aceeași filosofie, să încercăm să diminuăm acest fenomen care face ca investițiile străine în România, investițiile americane să fie diminuate”, a mai afirmat președintele CCIR.

Totul bine și frumos, intenții bune, vorbe mari. Care au trecut pe lângă urechile noastre pentru că le auzim de cănd ne-am născut, au devenit un zgomot de fond. Cum ai revelația că omul ăsta s-a ținut de cuvănt? Păi să vedem:

 “Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.

El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri. 

Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO”. SURSA.

Afacere moartă și îngropată, nimeni nu mai vorbește despre asta. Or fi existând compensații, cine știe.

Dar asta e la un alt nivel și puțin conspiraționist, deși vreau să subliniez că așa se făceau afacerile în România și probabil am influențat de multe ori topul Forbes american.

Ei bine, în mediul IT se pare că nu se mai practică genul de curtoazie ca cea din dosarele Microsoft sau Bechtel. Așa că au început fricțiunile, iar în urmă cu doar câteva ore, când românii dormeau liniștiți, a venit o mică bombiță de la Apple care a stârnit furia printre IT-işti după ce a eliminat o aplicaţie concepută de un român din AppStore (aplicația Dash,  e concepută de Bogdan Popescu pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent).

 Motivul?  Felul în care oamenii oferă recenzii aplicaţiei, întrucât majoritatea acestora sunt pozitive.

Contul lui B.P. a fost închis, inițial fără explicații, iar “decizia Apple este definitivă şi nu poate fi contestată”. În acest timp, fondatorul aplicaţiei, Bogdan Popescu poate distribui şi poate face actualizări pentru versiunea Mac pe propriul său site. El a mai spus într-un tweet că se gândeşte să facă versiunea iOS „open source”, ceea ce înseamnă că oricine ar putea folosi codurile respective şi chiar ar putea să o distribuie gratuit pe site-uri precum Github.

Asta e competiția. Așa arată de fapt mediul de afaceri.

Rămâne să urez Happy Halloween, Apple! Cu jumătate de gură, e drept.


‘şa



pandele-bun

Nelson Pandela era un om bun şi corect de felul lui, aşa. El era un om foarte simplu, cu ambiţii foarte mici şi ar fi rămas necunoscut şi fericit dacă farmecul personal nu atrăgea, ca muştele la baclava, elita politică. Cum-necum, mintea lui ascuţită şi plăcerea cu care lucra manual în gospodăria proprie, a lăsat să se întrezărească în el un lider cinstit, un bun familist, calitaţi de manager şi înclinaţie spre studiu, mai ales în nopţile lungi şi romantice de iarnă în care se lua şi curentul, lucruri despre care el nu era conştient.

Acum să nu exagerăm, au fost multi săraci pe un loc. Pandela s-a detasat pentru că pur şi simplu nu aparţinea spatiului terestru şi mai şi descoperise antidotul pentru cancer, când şi-a pus felii de ceapă între degetele de la picioare. Asta după ce l-a visat pe fiul domnului cu Olivia Steer în dreapta,  care îi explica în detaliu procedura. Şi asta era exact ceea ce căutau, de zile şi  săptămâni întregi, stapânii benereuleui. Un om exact ca Pandela, numai bun pentru copila un pic mai debilă a partidului.

Acest om simplu a acceptat toate condiţiile, dar a avut şi el doar o mică dorinţă: să radă de faţa pământului spitalul şi şcoala, deşi erau fundaţii făcute cu fonduri europene şi să facă o catedrală în Voluntari, aşa cum a visat mama lui când a luat un bocanc în gură de la un om care stătea în gazdă la ei de şaptesprezece ani.

The end.

Aproape. Tot mai poartă pieptarul de lână de la mamaia sub sacou. Oriunde puneți virgulele, e fix același lucru.


Carnivore



4832064

Surpriza îl făcu să se smucească şi căzu în fund.

-Ce căcat sunt astea, sunt carnivore?

-Nu prostule! Băgami-aş, ce prost eşti! Sunt florile pe care le-ai cerut tu, pentru gagică-ta. Ai zis că le vrei pe cele mai speciale.

-Bă, tu eşti nebun. Să-mi bag pula dacă tu eşti întreg la minte! Cum, căcat, să-i duc aşa ceva? Tu nu vezi cum arată? Zici că sar şi-ţi smulg faţa. Vrei să creadă că fac mişto de ea?

-Ţăran, ca tot neamul tău! Coaie, ca să ştii şi tu, astea-s rarităţi. Nu găseşti pe piaţă, le-am luat de la unul care-i pasionat, are seră şi face tot felul de hibrizi. Are nişte combinaţii, te doare mintea ce vezi acolo. Să vii odată cu mine, să vezi.

-Bă, tâmpitule! Sunt oribile! Cele mai nasoale mizerii, că nu-s flori, ce dracului or fi, nu ştiu.

Celălalt trânti buchetul, cu năduf, pe masuţa din balcon. Îşi aprinseră câte o ţigară. Stăteau pe scăunele, trăgeau din ţigări şi se uitau gânditori la flori. Amândoi fumau aşa cum învăţaseră de la nea Nelu, cizmarul, când erau puştani. Nu ridicau ţigara la gură, se aplecau la mână şi trăgeau tare apoi suflau fumul cu obrajii supţi.Nea Nelu făcea aşa pentru că lucra şi avea lăsată ţigara pe bancul de lucru. Mai trăgea un fum, mai bătea un blacheu. Ei au crezut că aşa se fumează şi au rămas cu meteahna asta, altfel, parcă nu le mergea la suflet. Oricum nu fumau niciodată în public, că le era ruşine.

Florile pareau să sufere, unele se deschideau tare de tot, zdrenţuite, altele îşi adunau petalele şi se strângeau ca un bobobc, cu zimţii înăuntru. Într-un boboc bâzâia o muscă, rămasă prizonieră.

-Eu ţi-am zis că-s carnivore.

Celălalt nu mai spuse nimic. Îi era dor de nevastă-sa.


 

Orzoaica, râsul mânzesc şi Olivia Steer



220px-aztlan_codex_boturini

Începem cu începutul, aşa cum e în general recomandat, dar şi pentru că începutul cu sfârşitul e o caracteristică întâlnită numai în filmele bune, aşa zisele blockbusters, care conving oamenii singuri sau pe săraci că sunt speciali şi au un destin de cinci stele, cu condiţia să traverseze podişul Tibet şi o junglă amazoniană. După care vor câştiga la Loto.

Succint din wikipedia, “orzoaica (Hordeum distichon) este o specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii. Orzoaica pentru bere se recoltează obligatoriu la umiditatea boabelor sub 14%, când conținutul în extractive neazotatate este cel mai ridicat, iar boabele posedă o energie de germinație mai mare. Produce 4 – 8 t/ha.” Un search rapid m-a convins că are chiar mai multe proprietăţi benefice decât mi-aş fi imaginat, aşa că mi-a întărit convingerea că e parte esenţială a modului de viaţă sănătos al Oliviei.

Despre râsul mânzesc nu am găsit referinţe in wikipedia, dar sunt o mulţime în trilogia Fraţii Jderi şi în romanul în două volume Moromeţii, care au fost studiate pentru bacalaureat, în toate emisiunile tv de la noi şi la vânzătorii online de produse de slăbit în timp record, chiar în timp ce balotezi juma’ de porc rotisat cu pâine de la vatră şi bei vin de ţară cu ulciorul. Adică mănânci sănătos şi bei la fel.

Chiar dacă m-am lungit cu introducerea, era necesar, dat fiind că urmează partea delicată, pentru care sunt necesare două pensete şi exerciţiu îndelungat cu manevrarea ouălor. Pentru că urmează să păşim timid într-un nou ev al medicinii, descoperit de gingaşa făptură care poartă numele predestinat Steer. Olivia Steer.

În marea ei modestie, aşa cum sunt toţi corifeii, nici măcar nu îşi asumă această uriaşă revelaţie, ci o pune pe seama unui studiu, publicat într-un jurnal medical oarecare din America. Care i-a fost adus sub ochi de către chiar destinul ei special cu ochelari speciali, altminteri nimeni nu ar fi remarcat informaţia bine ascunsă printre rândurile voit plictisitoare ale articolului. Olivia a clipit des sub povara surprizei şi a dozei şoc de orzoaică, chackra i-a strănutat productiv şi s-a desfundat rămânând complet curată şi uscată. O transă imposibil de redat în cuvinte a pus stăpânire pe mâinile ei şi pe laptop. În următoarea oră, sub puterea transei induse de orzoaică, a tăiat din articolul ştiinţific toate informaţiile de umplutură şi a demascat cea mai diabolică făcătură a industriei medicale şi farmaceutice mondiale: cancerul mamar în formă incipientă nu există. El există numai direct în formă avansată. Forma incipientă, care de fapt nici nu este cancer, devine cancer numai dacă faci mamografie şi o stârneşti. Pentru că forma incipientă dispare de la sine, dacă nu o bagi în seamă.

O să vă întrebaţi: bine, dar cum ajunge un cancer să fie avansat dacă n-a fost incipient mai întâi? Cu toată jena, trebuie să vă spun că se pare că nici cancerul avansat nu există, de fapt există o formă agresivă, dar ea trece în şase ani, de la sine, dacă nu muriţi din alte cauze sau pretexte pentru care apelaţi la medici. Olivia a descoperit că scopul medicilor este doar să facă duble masectomii şi tratamente scumpe ca să vă ia banii. Şi că, de fapt, sunteţi doar nişte isterice. Mai clar de-atât n-am cum să vă spun: nu mai fiţi isterice, că din asta se poate muri!

Eu deja m-am convins de proprietăţile curative ale orzoaicei, la terasa din capătul străzii. Ca de obicei, explicaţia e la îndemâna noastră, numai că noi n-avem ochi să o vedem. Şi mai şi râdem mânzeşte!


Nu e despre străzi, spitale şi şcoli, e despre cum ajungeţi cineva



M-am uitat, preţ de vreo cinci minute, la nişte fotografii de la deschiderea anului şcolar în România. Nu pentru că ar fi fost atât de multe sau atractive, nah. Ci pentru că erau de o hidoşenie greu de redat în cuvinte. Nu o să le mai pun şi eu aici, cu siguranţă absolut toată lumea le-a văzut. Nu exagerez când spun toată lumea, au fost viralizate mai ceva decât orice sărbătoare creştină. Şi încă mai sunt.

Las la o parte chiar şi poza absurdă cu omul care s-a urcat pe o masă cu microfonul în mânâ. Nu o să-i spun oficial, deşi se pare că este ceva de genul ăsta, e primar, cu alte cuvinte e un ales. Omul ăla credea sincer că lumea vrea să-l vadă, că prezenţa lui e o plăcere, pentru toţi cei de acolo. Aşa că s-a arătat lor. S-a aburcat pe o masă, ca nu cumva cei din spate să aibă minima şansă să-şi protejeze retina. Pentru că lui nu i-a trecut prin minte că fix asta voiau să evite oamenii ăia care şi-au adus copiii la şcoală. Sigur, ce altceva mai important ar fi avut de făcut? Serviciu? Orice altceva? N-am pomenit de discuţiile cu profesorii pentru că lumea şi-a pierdut oricum speranţa. Modul în care îşi susţin orele nu o să fie altceva decât un chin pentru copii, ca şi până acum, indiferent de rugile şi lacrimile părinţilor acestora. N-au primit decât câte un popă pentru rugile astea. Se rugau ca nişte neiniţiaţi, de asta.

Ah, uitasem omul ăla pe masă! Omul -o continui să-l numesc aşa, deşi ar trebui să arăt mai mult respect unei ilustre personaliţăţi, dar eu sunt o fiinţă limitată- a explicat tuturor cum vor trebui să înveţe, dacă vor să ajungă ca el, care are că are două facultăți, două masterate și două doctorate. Nu vă strâmbaţi! A început şi terminat două doctorate şi un masterat în paralel. Cred că ştiţi ce înseamnă “paralel”, nu trebuie să mai explic şi asta, nu? Plus că a facut şi o catedrală în Voluntari, pe fundaţiile turnate pentru o şcoală şi un spital, deşi mai erau cinci biserici. Dar erau mici, trebuia una mare. Nu trebuia să pomenesc despre asta, pentru că soţia domniei sale face o megacatredală, dar se ştie că femeile sunt mai ambiţioase. Ce să fac, mi-a scăpat.

În acest timp, aţi ghicit, exemplul personal al acestui mare om, a inspirat fiinţa cu care s-a unit la bine în faţa domnului. Doar la bine, pentru că e un om calculat şi foarte cerebral. Aceasta a devenit un primar şi mai mare şi a decis ca ea v-a construi o biserică şi mai mare, o megacatredală, cum deja mi-a scăpat păsărica. Şi desigur va explica la deschiderea anului şcolar, cum a ajuns dânsa aşa deşteaptă şi aşa de sus. Şi-a pus banderolă tricoloră, a luat doi generali de aproximativ un metru bucata, un popă şi un poliţist şi nişte nimeni (pardon, necunoscuţi) şi a făcut asta. Şi poză, pe care nu v-o arăt.

În toată ţara, formula de deschidere a anului şcolar a fost aceeaşi : om foarte important, popă, poliţai, ceva cu şapcă de la armată, necunoscuţi care lucrează ceva pe la şcoală şi colectează bani de la părinţi. Repet, pentru a treia oară, că toţi copiii au primit toate explicaţiile necesare pentru a deveni, la rândul lor, mari oameni. De la nişte experţi care au studiat tot în ţara asta, în aceleaşi condiţii în care vor studia copiii dumneavoastră. Să vad ce scuze mai găsiţi acum.

În încheiere, îmi cer scuze c-am spus despre poze c-ar fi o hidoşenie, au vorbit invidia şi răutatea din mine. Doamne, iartă-mă!


 

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă


amazing-stones-minerals-1__700

Apusul e mereu un spectacol, mereu altfel, în toate ipostazele imaginabile. E misterul fascinant al unui început. Splendoarea care se topeşte în bolta înstelată şi lasă oraşul într-un amestec de culori şi joc de lumini. Există un moment de acalmie, de linişte aproape ireală. Lipsa oricărei adieri de vânt. O clipă, totul e încremenit.

Apoi, o magie a sunetelor. Maşini, glasuri care par aproape dar sunt neaşteptat de departe, şoapte, chiar şi câte un greiere, frânturi de melodii ce par să vină din altă galaxie sau îţi intră în vene şi-ţi devin puls. Sunetele rezonează cu structura fină a fiecăruia dintre noi şi ne amestecă, ne completează şi ne desăvârşesc .

În adîncul nopţii, devii întreg, cu toate simţurile armonizate. E apogeul tău, când eşti capabil să simţi o privire, un zâmbet, un gând. Devii un avatar. Ideile au vitalitate, sevă colectivă, intuiţia e un fior cald care trece simultan prin toţi, comunicarea se animă, informaţiile îşi găsesc firesc conexiuni şi creativitatea vigoare. E momentul în care crezi în  ceea ce eşti.

Suntem dezbrăcaţi de mituri, obiceiuri şi tradiţii. Fără dogme, norme, constrângeri şi etichete. Imateriali. Suntem pasiunile noastre, bucuria revelării lor, raţiunea şi idealismul se ţin de mână. E momentul zero în care nu există ură şi luptă, nu există diferende ci doar conversaţie, puncte de vedere, înţelegere, concluzia logică, soluţia. E clipa de pace.

Încet, magia dispare, se topeşte în prospeţimea dimineţii. Sunetele devin stridenţe, apoi stridenţe care încearcă să acopere alte stridenţe. Logica are alt set de argumente şi analize. Punctele de vedere nasc dezacorduri, luptă, ură, pasiuni. Raţiunea devine materialism, constrângeri şi etichete. Norme, dogme. Le amestecăm cu morală şi etică. Le îmbrăcăm în tradiţii şi obiceiuri. Le acoperim cu mituri. Vrei ceva, dar nu înţelegi ce.

Profesionismul devine rutină, blazare şi sobrietate. Informaţiile, modalităţi de ocolire a legilor şi conexiunilor. Comunicarea e plată, mesajul e subliminal, intuiţia reaşează ierarhii. În miezul zilei, decizi sec să te redefineşti. Orgoliile şi individualismul devin personalitate, disputele devin redute, conştiinţa se estompează. E competiţie. Trebuie să distrugi concurenţa. Să fii primul. E momentul în care vrei şi crezi în ceea ce vrei.

Până în momentul neverosimil de acalmie dinaintea spectacolului despre tine. Apusul.


 

Pofta



1-1

Se auzi un pârâit şi copacul se rupse drept în două, cu un trosnet însoţit de o bufnitură înfundată. Cele trei babe, amuţite de groază, uitară să mai respire. Pachiţei îi căzu unul dintre dresurile de bumbac, legat cu elasticul slăbit de la un borcan de zacuscă şi rămase adunat ca un maţ de porc peste şoşonul decolorat. Era atât de marcată încăt nici măcar nu simtea că soarele îi atinge, pentru prima dată în 65 de ani, pielea neverosimil de albă a gleznei. Inexplicabil, toate orătăniile dispăruseră şi era o linişte de rău augur.

Mormanul de crăci începu să se agite şi se ridică cu totul de la pământ, cu un muget sinistru, de pe lumea cealaltă. Pachiţa dădu să fugă şi căzu grămadă lângă troaca porcului. Leana vru să bage în gură un colţ de batic dar uită pe loc. Paraschiva se sprijini de peretele grajdului cu mâna la gât.

-Lua-v-ar dracii, cu cereşele şi pohtele voastre, să vă ducă pe pustii! Fimei nebune şi eu un prost, să mă potrihesc la voi!

Moş Ilie îşi îndreptă cu efort spatele şi se uită spre cele trei:

-Tu ci faci fa, pi jos? Aţi vrut cereşe, acu’ luaţ’ şî mâncaţ’, ci vă uitaţ’ ca broasca-n lemni? Sî vă săturaţ’, am rupt bunanati di copac din cauza voastrî! Proastilor!

Se îndepărtă bombănind, încovoiat şi crăcănat.

Cocoşul avu o reacţie întârziată şi-i sări Pachiţei în cap.


Excursia



camp

Ghidul trecu precipitat în revistă istoria locului, desenând cu gesturi largi o aură imensă, în formă de sferă. Fresca reprezenta cei mai teribili războinici ai lumii răcnind sălbatic, bărboşi, goi şi fioroşi, cu muşchii explodând cu furie din roca cu nervuri întunecate. Urmară clipe grele de linişte. Urmaşul giganţilor de piatră, încremenit cu braţele ridicate şi pumnii strânşi, se relaxă şi privi gârbovit în pământ. Se întoarse spre grup cu licărul luptei în ochi şi faţa i se învineţi apoplectic.

Cei mai mulţi din grup erau la douăzecişicinci de paşi în urmă, pe creastă, privind în direcţie opusă. Era limpede că priveliştea îi interesa, pentru că exclamau uimiti şi erau total acaparaţi.

 – A, dar e chiar cea mai tare chestie pe care am vazut-o vreodată, oare cine a făcut asta? Crezi că a fost împuşcat?

-Nu, nu cred, zise cel mai vârstnic dintre ei. Ar fi o extraordinară prostie să faci asta şi să-l laşi aşa, ştiu de la bătrânul meu, care-i vânător.

Într-o bortă parţial acoperită de buruieni, zăcea un cadavru în putrefacţie, foşgăind de viermi şi bâzoaice albastre.

Calul rânjea umflat şi crăcit sub atacul fotografilor îngreţoşaţi de duhoare. Asta era clipa lui de măreţie. Urma să fie viralizat vreme de trei zile întregi, era eroul puştilor care aveau cea mai tare excursie din istoria şcolii. O adevărată performanţă, dacă nu ar fi fost mort, dar şi aşa, tot era ceva. Cu puţin noroc, se lasă cu o lege modificată sau vreun icter mecanic. Poate chiar îl amendează pe beţivul ăla de Ion, care-l altoia de-i ţâşneau lacrimile şi-l ţinea numai pe coceni. Ha ha ha, ar fi mortal, că nu-i mai dă pe datorie crâşmarul.

Ghidul făcu şi el o poză hoitului, dintr-un unghi în care soarele bătea sângeriu în frescă.


Serghei



201609fgkzfnybtfqpqhn

-Nu vă suparaţ, undi târâie drumu’ aista?

După ce un tetris la viteza 20 aşează cuvintele cu sens in capul meu, îi răspund omului şi mă trezesc recomandând:

-Pân’ la târg îi tari mult di mărs pi drumu’ ista, mai bini întorci şî faci prima la stânga, după pod.

Şi restul zilei m-am simţit de parcă m-am întâlnit cu mesemerizatorul lui Mark Twain. Fără vreun efort, aveam conversaţii spectaculoase în moldoveneşte cu un personaj imaginar, instalat confortabil în ţeasta mea. L-am facut blond, cu părul rar şi început de chelie, palid, cu buzele foarte roşii şi ochii curioşi, de-un albastru spălăcit. Nu m-am putut abţine şi i-am făcut urechile clăpăuge şi o faţă de prostănac. Dar l-am îmbrăcat după ultimul răcnet în Chişnău, l-am împodobit chiar şi cu o brăţară groasă de aur şi i-am pus în mână un ditamai telefonul de mahăr, ca să repar nedreptatea asta. Am vrut întâi să-i spun Anton, dar avea categoric faţă şi personalitate de Serghei, aşa că Serghei a rămas. Era aşa de Serghei, încăt şi-a cumpărat singur o gentuţă din piele maro, în care îşi tinea actele, banii, cardul şi cheile.

Serghei era, evident, foarte sigur pe el. Nu răspundea imediat, avea un tic verbal şi înainte de a raspunde simula o analiză şi-n timpul ăsta făcea “mmm, ma, ma, ma…mdaaa…da, da, da, da”. Aşa că i-am mai trosnit un cadou şi i-am făcut un râs ca un mehăit de capră nebună.

Vreme de câteva ore, a băut ceai negru, s-a uitat la mine din scaunul din faţă şi a mai debitat idei originale, în timp ce eu lucram. Apoi m-a plictisit şi i-am facut o nevastă machiată strident, doi copii şi l-am trimis acasă, la ei.